Pentru suflet...ieri, azi și mâine.

        Minciuna nu este un lucru pe care il intalnim doar la oameni, il intalnim si in lumea demonilor. Mai bine zis, demonul este tatal minciunii (Ioan VIII, 44). Cand diavolul o ispiteste pe Eva sa manance din pomul cunostintei binelui si raului, ii spune: "Nu, nu veti muri, ci veti fi ca Dumnezeu” (Fac.III, 4). Cazand in pacat, omul a pierdut curatia dintru inceput si a prins a grai nu doar adevarul, ci si falsul, minciuna. Rupand dialogul cu Dumnezeu, omul a denaturat functia principala a cuvantului, si astfel, el a incetat sa mai daruiasca doar viata.       Omul din zilele noastre crede ca alianta cu minciuna este rentabila. Gaseste mai repede ceva de lucru, vinde mai usor un obiect, loveste mai puternic in vecin atunci cand spune neadevaruri despre el, arata bine in ochii lumii, etc.  Insa de vreme ce minciuna a fost rostita, ea trebuie intretinuta. Iar ca sa nu pari un om cu doua fete, nu-i vei mai spune unuia adevarul, iar altuia minciuna, ci vei alege doar sa minti.

Schitul românesc Prodromu , cu hramul „Sfântul  Ioan Botezătorul ” (grec. Σκήτη Τιμ. Προδρόμου), este unul din cele două  schituri  românești din  Muntele Athos  (alături de  Schitul Lacu ). Depinde de  mănăstirea   Marea Lavră .  Egumenul  Schitului Prodromu este (din februarie 2011) Preacuviosul  Ieromonah   Atanasie (Floroiu) , care urmează venerabilului Părinte  Protosinghel   Petroniu (Tănase) .   Schitul Prodromu se află la capătul răsăritean al peninsulei Athosul, numit Vigla, într-un ţinut pustiu, pietros şi bântuit de furtuni. Din aceste motive, schitul a luat numele Sfântului Ioan Botezătorul, Prodromu  în limba greacă. Locul este sălbatic, cu minunate frumuseţi naturale, prielnic sihăstriei şi înaltei contemplaţii bisericeşti. În partea de răsărit a schitului se întinde Marea Egee, mereu agitată de valuri şi furtuni, iar spre apus se înalţă, până la altitudinea de 2033 m, Muntele Athos, al cărui vârf de marmură, în mare parte a anului acoperit cu zăpezi, scânte

Pământul este căminul nostru. Pentru că viaţa noastră se desfăşoară aici, ea este influenţată de acesta. Dacă pe Pământ apar probleme, nici omul nu poate trăi în armonie. În zilele noastre, aflăm tot mai des despre dezastre naturale care au loc în diferite zone ale planetei. Apa, de pildă. În câteva minute poate distruge totul. La ce mai folosesc atunci aurul şi palatele, dacă nu pot fi oprite puhoaiele? Auzim, de asemenea, despre incendii propagate pe zone extinse. Ce să mai spunem despre uragane şi tornade iscate ca din senin? Un alt motiv de îngrijorare îl constituie  cutremurele . Oamenii se tem, de bună seamă, de aceste dezastre, dar nu-şi pun întrebarea:  care este cauza producerii lor ?  Ei cred că aşa-i natura, imprevizibilă şi nu ai cum să te împotriveşti stihiilor. Dacă ajunge însă la înţelegerea adevăratelor cauze care duc la producerea dezastrelor, omul poate învăţa să le prevină. Cutremurele, de pildă, îşi au rădăcinile în tratamentul inegal al semenilor, în inegali

Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită, sare căzută în bucate, dovadă că nu pot trăi numai acum sunt amintirele mele, toate... Dovadă că nu pot vedea fără martori e copilăria, adolescenţa mea, dublând nefiinţa acestei secunde cu nefiinţa ei de cândva. Ah, râsu' plânsu' ah, râsu' plânsu' mă bufneşte când spun secundei vechi putrezind în secunda de-acum. Ah, râsu' plânsu' ah, râsu' plânsu' în ochiul lucrurilor reci şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul neinventaţilor regi.                                             poezie  de  Nichita Stănescu  din  Necuvintele  (1969)

Gérontos Iosíf Vatopaidinoú, «Syzitíseis ston Áthona», Psyhofelí   Vatopaidi ná  :  Am întâlnit un exemplu de soţ autentic şi adevărat care m-a cutremurat. Îl amintesc pentru că nu trebuie trecut cu vederea. Domnul respectiv a trăit aici, în ţara noastră, iar caracterul său a dat dovadă de toată desăvârşirea omenească, cu ajutorul harului lui Hristos. La vârsta de 30 de ani, a considerat că era pregătit de însurătoare. Credincios fiind, a făcut multă rugăciune către Domnul nostru, să-l lumineze şi să-l ajute în demersul lui. Avea tot timpul în minte cuvintele Scripturii „femeia înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu”  ( Pilde  19,14) . A hotărât să meargă mai departe. Era convins că cea pe care o peţea era trimisă de Dumnezeu. Cu multă evlavie a făcut cununia, căci ţineau toate rânduielile noastre creştineşti. Chiar dacă consoarta era mai mică în vârstă cu vreo 10 ani, nu îl deranja, avea încredere în pronia lui Dumnezeu. Adesea se purta cu ea ca şi cum ar fi fost fiica lui. Ea făc