Pentru 1 aprilie...

        Minciuna nu este un lucru pe care il intalnim doar la oameni, il intalnim si in lumea demonilor. Mai bine zis, demonul este tatal minciunii (Ioan VIII, 44). Cand diavolul o ispiteste pe Eva sa manance din pomul cunostintei binelui si raului, ii spune: "Nu, nu veti muri, ci veti fi ca Dumnezeu” (Fac.III, 4). Cazand in pacat, omul a pierdut curatia dintru inceput si a prins a grai nu doar adevarul, ci si falsul, minciuna. Rupand dialogul cu Dumnezeu, omul a denaturat functia principala a cuvantului, si astfel, el a incetat sa mai daruiasca doar viata.

      Omul din zilele noastre crede ca alianta cu minciuna este rentabila. Gaseste mai repede ceva de lucru, vinde mai usor un obiect, loveste mai puternic in vecin atunci cand spune neadevaruri despre el, arata bine in ochii lumii, etc. 

Insa de vreme ce minciuna a fost rostita, ea trebuie intretinuta. Iar ca sa nu pari un om cu doua fete, nu-i vei mai spune unuia adevarul, iar altuia minciuna, ci vei alege doar sa minti. Si asa se face ca minciuna ajunge sa fie zilnic prezenta. Iar acest lucru te face ca atunci cand citesti ceva, cand urmaresti o emisiune, cand stai de vorba cu cineva, sa incerci sa ghicesti si ce nu se dorea a fi spus. Sigur, faci acest lucru in situatia in care nu te-ai imbogatit duhovniceste, caci atunci vezi omul pana in adancurile sale.

       Dar cat de fals ajunge cel ce minte. Treptat se leapada intru totul de adevar si rosteste numai minciuna, caci a trai pe doua registre, unul al adevarului si altul al minciunii, e dificil. Trebuie sa stii ce i-ai spus fiecaruia si sa te rogi ca cei ce au primit informatii diferite, sa nu comunice intre ei despre cele marturisite de tine. Pe de alta parte, in momentul in care ramane in el si adevarul, prezenta minciunii deranjeaza. Iar din cauza acestui disconfort dat de mustrarea constiintei, nu-i ramane decat sa-si ceara iertare si sa lepede din el tot neadevarul sau sa inmulteasca minciuna pana cand aduce somn asupra constiintei. 

        Se pierde din vedere ca omul nu traieste doar in lumea aceasta. Chiar daca s-ar intampla sa reuseasca sa para altceva decat este in ochii cuiva, nu trebuie sa uite ca exista o alta lume in care ne vom intalni unii cu ceilalti. Iar in aceasta intalnire oamenii vor purta cu ei cuvintele semenilor. Si aici, se va descoperi adevarata fata a cuvantului. Si in functie de chipul cuvantului, vom avea parte de fericire sau nefericire vesnica.

       Trebuie sa ne dam seama de raspunderea pe care o avem fata de cuvintele rostite sau scrise, caci Mantuitorul a zis: "Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in Ziua Judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept, si din cuvintele tale vei fi osandit" (Matei 12, 36-37).

Din Scriptura aflam ca autorul judecatii particulare si universale este Hristos. Iar in aceasta postura El nu rosteste sentinte, ci revarsa viata dumnezeiasca. Pentru cei care s-au asemanat cu El, "Calea, Adevarul si Viata”, aceasta revarsare aduce fericire, in vreme ce ea devine suferinta pentru cei care nu au petrecut in Adevar. 

Si nu e greu sa petreci vesnic in fericire, trebuie numai sa implinesti cuvintele Mantuitorului: "Sa va fie voua ce este da, da si ce este nu, nu“ (Matei V, 37).

                                                                                                                                                      SURSA: Adrian Cocosila