Sfântul Munte Athos - Schitul Prodromu

Schitul românesc Prodromu, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (grec. Σκήτη Τιμ. Προδρόμου), este unul din cele două schituri românești din Muntele Athos (alături de Schitul Lacu). Depinde de mănăstirea Marea Lavră. Egumenul Schitului Prodromu este (din februarie 2011) Preacuviosul Ieromonah Atanasie (Floroiu), care urmează venerabilului Părinte Protosinghel Petroniu (Tănase).

 Schitul Prodromu se află la capătul răsăritean al peninsulei Athosul, numit Vigla, într-un ţinut pustiu, pietros şi bântuit de furtuni. Din aceste motive, schitul a luat numele Sfântului Ioan Botezătorul,Prodromu în limba greacă. Locul este sălbatic, cu minunate frumuseţi naturale, prielnic sihăstriei şi înaltei contemplaţii bisericeşti. În partea de răsărit a schitului se întinde Marea Egee, mereu agitată de valuri şi furtuni, iar spre apus se înalţă, până la altitudinea de 2033 m, Muntele Athos, al cărui vârf de marmură, în mare parte a anului acoperit cu zăpezi, scânteiază sub razele soarelui, cu mult timp înainte de răsăritul lui. Locul a fost îndrăgit de pustnici, doritori de înaltă viaţă duhovnicească.

 Partea de răsărit a Muntelui Athos, zonă foarte liniştită şi bogată in peşteri, a fost dintotdeauna un loc preferat de sihaştrii români athoniţi. Aici au sihăstrit călugări români încă din secolul al IV-lea. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea se nevoiau în peşterile de aici vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. La începutul secolului al XIX-lea biserica se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli, sau, mai apoi, Chilia Prodromul (Înaintemergătorul). Prin anul 1810, se nevoia aici un vestit sihastru român, mare făcător de minuni, ieroschimonahul Iustin. După 35 de ani de nevoinţă, s-a mutat la cele veşnice, lăsând egumen, în locul său, pe ucenicul lui, ieromonahul Patapie. După 20 de ani, din cauza tulburărilor politice din Balcani, călugării s-au risipit, Patapie retrăgându-se şi răposând la Mănăstirea Neamţ. În anul 1850, ieromonahii Nifon şi Nectarie, ambii cu metanie din mănăstirea Horaiţa, judeţul Neamţ, au rezidit, cu ajutoare aduse din ţară, temelia, biserica şi trei corpuri de chilii ale schitului Prodromu, care se ruinaseră aproape cu desăvârşire. În anul 1860, biserica a fost sfinţită de arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Apoi, ieroschimonahul Nifon, numit pe drept cuvânt ctitorul schitului, adună în jurul lui până la 60 de călugări, care se nevoiau la Muntele Athos, punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo, cunoscut până astăzi ca Schitul Românesc Prodromu.

Astfel, în anul 1820, în vremea arhipăstoririi Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat oficial la Muntele Athos, Schitul Românesc Prodromu cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul", întemeierea sa fiind consfințită prin hrisoavele domnești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei la 7 iulie 1853 și ale domnitorului Carol I al României la 19 iunie 1871.

 Nectarie Protopsaltul, noul CucuzelGrupul Nectarie Protopsaltul-Priveghere romano-greaca la Sf. Manastire Prodromu de sarbatoarea Sf. Antipa de la Calapodesti( Prodromitul).

"A mers veste in tot Sfantul Munte ca un vlah anume Nectarie canta atat de bine incat nu se afla altul asemenea lui. Odata s-a dus la Iviron, manastire imparateasca, la sarbatoarea manastirii; aci toti care il cunosteau ii recomandau la proestosi, ca are cantul foarte frumos; l-au poftit si a cantat incat toti au admirat talentul sau. Aci fiind si greci din manastirea Marea Lavra, l-au poftit sa vina sa cante si la hramul lor, la Sfantul Atanasie, si fiindca era pe mosia lor cu chilia, a venit de l-au pus de a cantat la litie o cantare frumoasa ce se numeste Mathima, atunci ceilalti cantareti iesisera pe afara sa mai rasufle pentru osteneala; insa cand a inceput parintele Nectarie sa cante toti cei de fata si-au aruncat privirile asupra lui, iar ceilalti cantareti au alergat sa vada cine canta asa de cu buna intocmire si cu dulce si minunat glas, si toti ziceau ca acesta este al doilea Cucuzel.

De atunci il pofteau pe la toate manastirile, la sarbatorile si hramurile lor de canta, si ii dadeau cale un galben intr-o basma si o lumanare.

Insa grecii vazand ca lauda lui s-a intins in toate partile, unii din ei s-au umplut de zavistie, si odata poftit fiind la Iviron sa cante la hram, venisera si de la Conslantinopol cantaretii cei mai alesi, numai ca sa vada cine este acela asa de vestit Cucuzel vlah, si se laudau ca ei sunt mai desavarsiti decat el in arta muzicii bisericesti. Atunci proestosii greci ziceau: "Acum sa vedem care va ramanea biruitor" si au cantat toata noaptea la Adormirea Maicii Domnului, si cand a fost la Slavoslovie, grecii n-au mai putut, si de rusine au fugit din biserica, iar parintele Nectarie mai tare s-a intarit, incat se indesau toii, si se suiau pe ferestre cei de afara ca sa asculte si sa vada pe parintele Nectarie. Iar la Liturghie iar a cantat. Si toti au recunoscut si au zis: "Cu adevarat nu este altul mai desavarsit ca Nectarie Vlahul. El este protopsalt si dascal al Sfantului Munte".

Atunci, cantaretii greci vazandu-se rusinati, s-au hotarat sa otraveasca pe Nectarie Vlahul, si dupa Liturghie cand i-au dat cafeaua, i-au pus intr-o ceasca mai mare, ca facandu-i cinste, si el cand a luat cafeaua, a vazut lucind ceva pe deasupra si s-a cam temut, insa a gustat de vreo doua ori, si indata a simtit inauntru dureri si a lasat cafeaua jos, zicand ca n-are pofta, iar ei il indemnau sa o bea toata si n-a voit, ci s-a dus indata si a spus eclesiarhului celui mare intamplarea, si a alergat la biserica si a luat candela de la Maica Domnului si a baut, apoi s-a intalnit cu doctorul, si el intelegand i-a dat niste doctorii de a varsat si i-a trecut. Si de atunci n-a mai voit a mai merge la nici o manastire ca sa mai cante, fara numai la Marea Lavra, sezand pe mosia lor, macar ca veneau si il rugau si multe ii tagaduiau, insa cu nici un chip nu s-a mai dus.

Iar cand mergea la Marea Lavra sa cante la hramuri atata lume se aduna ca nu mai avea loc nici pe afara si se indesau unii peste altii ca sa asculte pe Nectarie Vlahul. S-a intamplat odata ca cantaretii greci, iar din zavistie, cand s-a apropiat vremea ca sa cante chinonicul, ei poate au voit sa-l ispiteasca si nu au adus cartea la vreme. Si vazand parintele Nectarie ca nu-i dau cartea, a inceput a canta pe de rost, ca cand ar fi fost cu cartea in mana. O jumatate de ceas tocmai mai tarziu ii aduceau o carte veche si festelita, iar sfintia sa a luat cartea in mana, insa nu s-a uitat pe ea, nici smintit cantarea intru ceva, iar ei vazand s-au mirat cum de a savarsit toata cantarea asa de bine. Si de atunci mai mult il aveau la evlavie toti proestosii si toti calugarii din Sfantul Munte, si il numeau noul Cucuzel protopsalt si dascal, si musikologhiotatos adica preainvatat in muzica in tot Sfantul Munte, si nimeni nu se putea numi si nu se poate numi inca cantaret desavarsit, pana nu vine la parintele Nectarie sa-l cerceteze. Daca compunea cineva vreo cantare noua, apoi intai o aducea la parintele Nectarie, ca s-o vada, si de zicea ca e buna o tiparea, iar de nu o lepada. Si pana in ziua de astazi vin din toate partile, numai ca sa-l vaza cantand.

A compus cantari multe grecesti prin manastiri, unde aveau trebuinta. Iar de la 1852, de cand a venit in schitul nostru, n-a aflat nici o cantare in romaneste dupa cum se canta in Sfantul Munte, si indata sa pus cu multa silinta si a tradus toate cantarile din greceste in romaneste, iar unele le-a compus sfintia sa din nou. (...)

Nectarie Protopsaltul este de statura inalt, om frumos si placut la fata, batran peste 70 de ani; vocea sa este sonora, dulce si lina. Cantand nu se observa nici o miscare in figura lui, asa ca s-ar parea ca nu este el cel ce canta. Toate cantarile compuse de el sunt line si fara multe figuri, dar intrunesc seriozitatea si placutul, de aceea ascultatorii nu se pot dezlipi de al auzi cantand. Modulatia vocii este asa de desavarsita la el, incat desi are un volum de voce puternica, nu intrebuinteaza in cantarile bisericesti decat atata pe cat este necesitate in trezirea simtului religios prin cantare. Cu ocazia calatoriei mele prin Sfantul Munte a cantat batranul Nectarie toata noaptea si a doua zi la Liturghie fara a se simti ostenit tinand pe inchinatori intr-o continua curiozitate si asteptare de a-l mai asculta".

(Constantin Erbiceanu, 1889)

 Grupul Nectarie Protopsaltul - Priveghere romano-greaca la Sf. Manastire Prodromu de sarbatoarea Sf. Antipa de la Calapodesti( Prodromitul).