Pentru suflet...ieri, azi și mâine.

Popor român,      Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ?Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria , şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.    Acum 7 000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ? Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume

Duminica Floriilor  este primul praznic imparatesc, cu data schimbatoare, din cursul anului bisericesc. Floriile este sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi.   Floriile - date istorice    Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfarsitul secolului IV.     In vechime,  Duminica Floriilor  era numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credin­tei. Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca, in cinstea ei impa­ratii acordau gratieri. Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. IV de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ra

      Un vânt, care se numeste Livas (vânt de sud-vest), este insuportabil de cald și de distrugător. Oriunde suflă, usucă toate plantele de pe câmpuri și din grădini. Mărăcinii aspri și cu rădăcini adânci nu pățesc nimic.                 Livas distruge numai plantele folositoare, ale căror roade sunt necesare oamenilor și animalelor.        Acest vânt salbatic și ucigător seamănă cu una dintre cele mai nefaste probleme ale epocii noastre, care asemenea lui Livas, usucă și face să dispară din viața oamenilor roadele virtuților. Este vorba despre plăcerile și patimile trupești. Acesta este cel mai mare rău al vremurilor noastre. Distruge familiile, îi dezonorează pe oameni, bărbați și femei deopotriva, îi conduce pe tineri la decadere și îi afectează pe copii cu adierea sa veninoasă. Și parcă nimic nu este în stare să împiedice această influență devastatoare! De aceea, avem această mare răspundere de a vă îndemna pe voi, parinților, pentru ca prin grija și supravegherea voastr

      Familia se socoteşte de obicei ca fiind prima celulă de bază a societăţii, a statului. Această definiţie este, în realitate, organism viu. Prin această comparaţie se indică, în mod clar, importanţa familiei şi, de aici, grijile care trebuiesc să se depună pentru ea deoarece, de calitatea şi starea celulelor, după cum se ştie, depind calitatea şi starea organismului însuşi. Despre familie ca ,,biserică familiară” vorbeşte clar Sf. Ap. Pavel. El compară raporturile dintre bărbat –soţ şi femeie-soţie cu raporturile dintre Hristos şi Biserică, care este, în chip tainic, trupul lui Hristos, sfinţită şi curăţită prin baia apei cuvântului. În unele dintre scrisorile lui, acelaşi Apostol Pavel transmite salutări către familiile creştine, numindu-le ,,biserici familiare” (I Corinteni 16.19): ,,Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscilla,îimpreună cu Biserica din casa lor”.       Termenul de ,,biserică familiară” e tipic paulin. Expresia ,,bi

„ Cultul trecutului e cea mai de seama virtute unui popor. Acest trecut e al parintilor, al mosilor si stramosilor nostri si ni se lasa noua ca o scumpa mostenire, ca si cel mai pretios tezaur. ” (Petre Garboviceanu)     Istoria insa, ne convinge de fiecare data ca scrisul, oricat de mult ar umple paginile, tot nu poate cuprinde intregul pe care-l vrea expus.La Zi Aniversara de 3 Aprilie 2014, suntem datori istoriei cu alte peste doua decenii de existenta, transformari si evolutie ireversibila a Jandarmeriei Romane. De la reinfiintare pana astazi, sub culoarea bleu jandarm, am pasit pe drumuri, nu de fiecare data netezite, am readus opiniei publice imaginea de siguranta, am demonstrat profesionalism, credibilitate, sensibilitate umana si am reprezentat partenerul de nadejde in misiunile din afara teritoriului romanesc, fie ele de interventie in teatrele de operatii in cadrul actiunilor de prevenire a conflictelor si gestionare a situatiilor de criza, fie de instruire, in care

        Minciuna nu este un lucru pe care il intalnim doar la oameni, il intalnim si in lumea demonilor. Mai bine zis, demonul este tatal minciunii (Ioan VIII, 44). Cand diavolul o ispiteste pe Eva sa manance din pomul cunostintei binelui si raului, ii spune: "Nu, nu veti muri, ci veti fi ca Dumnezeu” (Fac.III, 4). Cazand in pacat, omul a pierdut curatia dintru inceput si a prins a grai nu doar adevarul, ci si falsul, minciuna. Rupand dialogul cu Dumnezeu, omul a denaturat functia principala a cuvantului, si astfel, el a incetat sa mai daruiasca doar viata.       Omul din zilele noastre crede ca alianta cu minciuna este rentabila. Gaseste mai repede ceva de lucru, vinde mai usor un obiect, loveste mai puternic in vecin atunci cand spune neadevaruri despre el, arata bine in ochii lumii, etc.  Insa de vreme ce minciuna a fost rostita, ea trebuie intretinuta. Iar ca sa nu pari un om cu doua fete, nu-i vei mai spune unuia adevarul, iar altuia minciuna, ci vei alege doar sa minti.

Schitul românesc Prodromu , cu hramul „Sfântul  Ioan Botezătorul ” (grec. Σκήτη Τιμ. Προδρόμου), este unul din cele două  schituri  românești din  Muntele Athos  (alături de  Schitul Lacu ). Depinde de  mănăstirea   Marea Lavră .  Egumenul  Schitului Prodromu este (din februarie 2011) Preacuviosul  Ieromonah   Atanasie (Floroiu) , care urmează venerabilului Părinte  Protosinghel   Petroniu (Tănase) .   Schitul Prodromu se află la capătul răsăritean al peninsulei Athosul, numit Vigla, într-un ţinut pustiu, pietros şi bântuit de furtuni. Din aceste motive, schitul a luat numele Sfântului Ioan Botezătorul, Prodromu  în limba greacă. Locul este sălbatic, cu minunate frumuseţi naturale, prielnic sihăstriei şi înaltei contemplaţii bisericeşti. În partea de răsărit a schitului se întinde Marea Egee, mereu agitată de valuri şi furtuni, iar spre apus se înalţă, până la altitudinea de 2033 m, Muntele Athos, al cărui vârf de marmură, în mare parte a anului acoperit cu zăpezi, scânte